Botezul crestin este ceremonia religioasă, este un eveniment cu o încărcătură emoțională mare pentru familia bebelusului. Deoarece orice eveniment cu o astfel de semnificație, celebrarea trebuie făcută cu mare fast. Botezul crestin este un ritualul prin care un copil devine crestin. In zilele noastre, a organiza botezul crestin nu inseamna numai pregatirea lucrurilor necesare pentru ceremonia in sine de la Biserica, ci si planificarea petrecerii de dupa.
Botezul crestin – etape:
Ceremonia botezului este impartita in trei etape: slujba de dezlegare, slujba de botez si petrecerea botezului.
Prima parte din slujba Sfântului Botez se constituie din lepădări, numite și exorcisme, când bebelușul stă cu fața la Apus și nașul declară că se leapădă de Satana, de toate lucrurile, trufia și slujitorii lui. Apoi, copilul care se botează este întors cu fața la Răsărit și nașul declară în numele bebelușului că se unește cu Hristos, rostind de trei ori rugăciunea Crezul.
A doua parte a Botezului crestin este reprezentată de sfințirea apei de către preot și turnarea acesteia în cristelnița de untdelemn care este și ea sfințită. Aceasta se spune că este cea mai însemnată parte a Botezului, reprezentată de afundarea pruncului in cristelniță. Preotul rostește ”Se botează robul lui Dumnezeu (numele bebelușului), în numele Tatălui, Amin; și al Fiului, Amin; și al Sfântului Duh, Amin.”
Noul bebelus botezat se înfășoară în pânza albă curata (panza de mir sau crasma), parte din trusoul de botez cumpărat de nași.
Nasii trebuie sa cumpere trusoul de botez care contine panza de mir sau crasma, fasa de mir, prosop bebe cu capison, prosop preot, sapun, dar si lumanare pentru copil, cu funda albastra pentru baiat, roz sau rosie pentru fata.
După alte câteva rugaciuni, preotul unge trupul noului botezat cu Sfântul Mir, care este a doua Taină a Bisericii, rostind ”Pecetea harului Duhului Sfânt”.
Următorul pas constituie tunderea perilor capului în chipul Crucii, ca semn că s-a lepădat de omul cel vechi și s-a îmbracat în cel nou.
Tot nasii trebuie sa cumpere un rand de haine pentru bebelus. Copilul este îmbrăcat și dus în fața Sfântului Altar, unde primește Împărtășania cu Trupul și Sângele lui Hristos. Astfel, noul botezat primește deodată trei Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea și Sfânta Împărtășanie.
Parintii trebuie să se pregăteașca pentru botezul crestin al bebelusului lor cateva aspecte:
- Sa prezinte la biserica certificatul de naștere al copilului
- Sa ofere un cadou nașilor. Noi va propune un set de halate de baie personalizate nasi si prosoape personalizate cu mesaje pentru nasi, care vor deveni un cadou memorabil:
- Daca botezul crestin se face pana la a 40-a zi de la nastere, mama nu poate intra in biserica – daca Botezul se face dupa cele 40 de zile de la nastere, mama poate participa la slujba.
- a doua zi, mama trebuie să pregătească prosoape și săpun pentru a-i spăla pe maini pe nași după băiță și încă un set de prosoape pentru mosi. Pe site-ul nostru www.atelieruldebrodat.ro gasiti o varianta mare de modele de prosoape personalizate pentru nasi si mosi.
- o foarfecă și o cutiuță unde să pună părul tăiat de preot la botez
- sa cumpere bomboane cu care sa serveasca invitatii în biserică
- după băiță, oprește petalele de flori din cădiță și păstrează-le în aceeași cutiuță cu firicelele de păr de la botez
- pregătește un rând de hăinuțe cu care va fi îmbrăcat copilașul înainte de botez
Tradiția noastra românească spune că bebelușul nu trebuie schimbat de hainele de botez cu care a fost adus la biserică înainte de apusul soarelui. De asemenea, se spune că acesta nu trebuie pupat până a doua zi.
La biserică, apa de botez trebuie să fie rece. După ceremonia religioasă, copilului va fi uns cu un bețișor parfumat de către părinte după urechiușe, la subraț și pe piciorușe.
Atributiile nasilor:
- Nasii platesc slujba la biserica si acasa, la petrecerea de botez fac un dar in bani sau in obiecte copilului (cercei aur pentru fetite, lantisor aur baieti)
- Nasii aduc vin si ulei la biserica.
- Nasa e bine sa cumpere o iconita care va fi sfintita de preot.
- In biserica nasa pune in piept, la cei care asista, cruciulite legate cu fundite de aceeasi culoare ca funda de la lumanare. Serveste uneori ea sau mama copilului bomboane dulci sau prajituri (dupa botez)
- Odată ajunsi acasă, nașa va trece copilul peste prag și i-l va da mamei în brațe, rostind, de 3 ori: ”Ți-am luat un păgân, ți-am adus un creștin!”.
- Conform obiceiurilor, bebelușul va fi îmbăiat a doua zi de către nașă, cu lumânarea de botez cumpărată de nași aprinsă lângă.
- Pentru această băiță, nașa de botez trebuie să aibă prosop, ulei pentru bebeluș, șampon, costumașul în care va fi îmbrăcat apoi, o păturică și jucărioare de baie.
- Înainte de a-l îmbăia, tradiția ne învață ca nașa să descânte copilul, iar apoi să îl ungă cu mir la încheieturi.
Se spune că apa în care va fi îmbăiat a doua zi trebuie să conțină petale de trandafir, flori de tei, un bănuț de aur sau de argint, uleiuri frumos mirositoare, orez, grâu, busuioc, lapte dulce, miere, zahăr, mentă și romaniță. Apa rămasă se pune la rădăcina unui pom sau a unei plante, într-un loc retras.
Rolul nasilor in viata copilului
Nasii devin dupa Botezul copilului parintii spirituali ai acestuia. Dezvolta astfel o legatura spirituala cu acesta pe tot parcursul vietii. Devin protectori ai copilului si au obligatia spirituala de a-l sfaturi, de a-l ajuta la greu si de a-i fi alaturi in cele mai importante momente ale vietii. In taina Bisericii, acestia isi asuma rolul de parinti de rezerva si au responsabilitatea sustinerii finului sau finutei.
Va multumim pentru interes si va invitam sa studiati produsele de pe www.atelieruldebrodat.ro.